“Omul sfinteste locul”

 

                  Nimic nu e perfect pe lumea asta. Nici macar raul, dictaturile, distrugerile. Tot ramane ceva bun. De fapt, omul nu poate trai daca nu are si evenimente frumoase sau cel putin bune. Si acestea nu lipsesc nici in cele mai negre situatii. Iar daca nu prea apar, mintea omului considera bune evenimentele mai putin rele – ca in bancul cu capra. De aceea, alaturi de puncte de vedere critice, incep prin a posta si lucruri care ne fac viata mai buna. Creierul nostru are mare nevoie de “recompense”. Nu atat de recompense consistente (care, de regula, apar rar) cat, mai ales, de recompense dese, chiar daca sunt mai micute. Aceasta e o lege dovedita atat de pedagogia americana pentru copiii supradotati extinsa acum asupra tuturor[*], cat si de bio-neurofeedback[†].

 

                  Am postat pana acum doua piese care reflecta aspecte care trag in jos mediul in care imi desfasor activitatea de baza. Sunt insa multe altele care, cel putin mie, imi fac viata nu doar suportabila, ci chiar aproape de implinire. Cele mai multe sunt legate de relatia cu studentii, dar exista si unele venite din partea unor distinsi colegi si chiar din lumea administratiei ; da, a atat de rau famate administratii romanesti. N-am sa descriu decat unul, foarte recent, care m-a impresionat foarte placut si mi-a dat temei sa intrevad unele sanse de convergenta catre o lume normala.

 

                  Semestrul acesta am avut ceva mai multe ore si mai multe serii de studenti. Intr-o seara, dupa program, incercand sa sting lumina,  am constatat ca intrerupatorul s-a blocat pe aprins. Mi-am propus ca in dimineata urmatoare, sa iau legatura cu admnistratorul cladirii, Doamna Felicia Turcu, anagajata in aceasta functie, relativ recent. Am invatat deja, ca o problema semnalata acestui coleg va fi rezolvata repede si bine. Cu toate acestea, aveam o mica doza de stres ca poate o zi, doua, lumina va ramane aprinsa si peste noapte si va incomoda proiectiile din timpul lucrarilor practice.

                 

                  Sosind a doua zi la laborator, m-am trezit cu surpiza placuta ca intrerupatorul fusese schimbat si functiona perfect. Pentru o clipa m-am crezut in America, revizitata asta vara, a nu stiu cata oara. A fost o bucurie sa vad ca acest administrator nu este doar foarte disponibil cand i se semnaleaza o problema, ci se ingrijeste singur de tot actul administrativ, inclusiv de la depistarea in timp aproape real a problemelor care apar in mod inevitabil. Mi-a venit imediat in minte vechea vorba romaneasca: “omul sfinteste locul”. Ce bine ar fi daca tot mai multi dintre noi ne-am face meseria, tot asa.

 



[*] (legea « bulgarilor  de feedback » de incurajare)

[†] (bazat pe recompense mici si dese in cadrul antrenarii reflexului conditionarii operante pentru optimizarea creier-corp)